Despre
noi
![]()
Fundaţia "Vasie
Netea" a fost înfiinţată
la Târgu Mureş, în anul 1994, de către un grup de intelectuali
mureşeni, având iniţial sediul în imobilul Bibliotecii Judeţene
Mureş.
De la începuturi, fundaţia şi-a propus
următoarele scopuri: - valorificarea moştenirii istorice şi
literare a cărturarului Vasile Netea, a contribuţiei aduse de acesta
la îmbogăţirea tezaurului de valori spirituale a ştiinţelor
istorice din România;
- iniţierea, promovarea şi validarea a
multiple forme de activitate culturală, ştiinţifică şi
literară pe linia ideilor pe care le-a ilustrat Vasile Netea;
- valorificarea şi evidenţierea
moştenirii folclorice, istorice şi ştiinţifice a
creatorilor şi oamenilor de ştiinţă mai puţin
cunoscuţi sau a unor aspecte mai puţin cunoscute ale creaţiei
şi activităţii unor creatori de notorietate;
- sprijinirea şi stimularea
activităţii de cunoaştere şi valorificare a specificului
cultural şi istoric din spaţiul transilvan;
- acordarea de sprijin copiilor şi tinerilor
cu înzestrare intelectuală sau talent deosebit, dar cu
posibilităţi materiale reduse.
Obiectul fundaţiei şi formele de activitate sunt:
- reeditarea operei lui Vasile Netea şi
traducerea acesteia în limbile de circulaţie internaţională;
- elaborarea unor studii pertinente privind
viaţa şi activitatea istorică şi literară, precum
şi a unei monografii cuprinzătoare a cărturarului;
- realizarea şi înfiinţarea unei case
memoriale "Vasile Netea", a unor monumente, acordarea numelui
ilustrului cărturar unor instituţii de învăţământ,
cultură sau de ştiinţă, unor străzi din
localităţile în care el a trăit şi a creat;
- organizarea unor simpozioane
cultural-ştiinţifice axate pe problematica şi preocupările
cărturarului;
- acordarea de burse şi subvenţii
copiilor, tinerilor şi cercetătorilor înzestraţi,
preocupaţi de aprofundarea cercetării istorice;
- instituirea premiului "Vasile Netea"
pentru lucrări deosebite în domeniile istoriei, filozofiei, folcloristicii
şi publicisticii;
- angajarea fundaţiei în relaţii de
colaborare şi sprijin mutual cu alte organizaţii, instituţii,
fundaţii, asociaţii sau societăţi neguvernamentale cu
profil asemănător din ţară şi străinătate,
în vederea realizării unor obiective reciproc avantajoase;
- alte activităţi cu caracter cultural
şi ştiinţific pe care curatoriul le va considera necesare, în
funcţie de disponibilităţile fundaţiei.